În cadrul întâlnirii de luna aceasta, tema propusă de dr. Robert Gabriel Ciobanu este problema justificării ordinii morale și politice în teoria evoluționistă propusă de gânditorul Friedrich Hayek.
Adversar consecvent al liberalismului, Carl Schmitt (1888-1985) este unul din cei mai controversați, criticați și combătuți intelectuali ai secolului XX și, incontestabil, cel mai disputat jurist al aceleiași epoci.
În prezentarea lunii acesteia, părintele profesor Wilhelm Dancă a încercat să răspundă la întrebarea „ce este natural?” folosind metoda aristotelico-tomistă.
Controversa revirimentului jurisprudențial gravitează în jurul tensiunii dintre exigența schimbării jurisprudențiale, inerentă în cadrul unei societăți în continuă transformare și necesitatea respectării previzibilității și stabilității drepturilor bazate pe jurisprudența instanțelor.
Prezentarea a tratat una dintre problemele juridice și politice cele mai controversate în dreptul pozitiv, netranșată încă în sistemele de drept civil – rolul creator judecătorului în interpretarea și aplicarea dreptului.
În cadrul acestei prelegeri au fost abordate următoarele chestiuni principale: problematica recursului în casație, modelele Casației civile (modelul legislativ al Tribunalului de Casație francez și modelul teoretic „pur” calamandreian), funcțiile Casației civile.
În cadrul conferinței a fost prezentată pe larg concepția filosofică a marelui Profesor Gustav Radbruch, inclusiv mecanismul celebrei formule care îi poartă numele. Formula lui Radbruch a fost formulată într-un studiu din 1946 – Gesetzliches Unrecht und übergesetzliches Recht (Nedreptatea legii și dreptul supra-legal).
Pentru a determina rolul dreptului în spațiul public, Hannah Arendt discută cele două modele care nu sunt construite pe ideea de dominație, cel grec în care legea (nomos) este limita care articulează sfera politicii prin stabilirea frontierelor spațiului public și cel roman în care legea (lex) permite stabilirea de relații între oameni. Folosind simultan dreptul ca frontieră și relație, ea respinge dreptul ca legitimare a dominației și astfel a violenței.
Se spune că Europa trece printr-o criză politică. După părerea mea, criza noastră nu e atât de natură politică, cât de natură conceptuală. Europa a trimis la plimbare însăşi ideea de limită, de zid despărţitor, de restricţie protectoare. Or, fără limite, nu mai poţi defini nici măcar o noţiune, ca să nu mai vorbim de proiecte concrete.
Subiectul identității personale, prin vastele sale implicații și ramificații filosofice, teologice sau științifice, merge cu mult dincolo de preocupările mai limitate ale filosofiei academic-universitare. Toți oameni pot fi, cel puțin din când în când, interesați de sensul propriei vieți sau dacă eul lor continuă să existe și să supraviețuiască morții corpului lor fizic.