Afirmarea identității persoanei înseamnă, până la urmă, afișarea a tot ceea ce reprezintă specific, particular, special în privința acesteia. Fără îndoială, apartenența de gen contribuie la această diferențiere, exprimând nu doar o simplă chestiune de fapt, ci una de drept. Desigur, există și multe alte elemente de diferențiere fără relevență juridică directă, precum privirea, amprenta vocală, modul particular de gândi și exprima realitatea, toleranța, ușurința de a ierta etc.
Ne-am propus să aducem câteva reflecții legate de o temă relativ nouă, cea a relației dintre noțiunile de „gen” și „sex”. Mai multe state au introdus un al treilea sex, distinct de cel masculin și feminin, care se înscrie în actul de stare civilă, în rubrica dedicată apartenenței sexuale. Prin urmare, în aceste state „repartizarea sexuală” nu exprimă o simplă chestiune de fapt, ci una de drept. România este conservatoare și din acest punct de vedere. În consecință, în planul dreptului internațional privat, problema care se ridică este în ce măsură poate fi acceptată în România această „a treia opțiune” și cum va fi tratată persoana respectivă în cazurile de căsătorie și în plan parental. De asemenea, ne propunem câteva observații în privința legii aplicabile schimbării de sex și transexualismului.
Dan-Andrei Popescu este conferențiar în cadrul Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde desfășoară activitate didactică la disciplinele drept internațional privat și drept civil. Este director al Departamentului de drept privat din cadrul aceleiași facultăți.
Prezentarea a avut loc online.
