Despre analiza normativă

Misiunea Centrului ia ca punct de plecare distincția între, pe de o parte, (a) știința pozitivă – definită ca un corp de metode și cunoaștere cu privire la studierea sistematică a realității factuale, a ceea ce „este”, a faptelor și fenomenelor și, pe de altă parte, (b) știința normativă– definită ca un corp de metode și cunoaștere referitoare la criteriile prin care definim și evaluăm ceea ce „ar trebui să fie” și, prin urmare, modul în care gândim și analizăm ceea ce este „dezirabil” și „ideal”, spre deosebire de „factual” și „real”.

Vorbim despre „disciplină” și „metodă” în cercetarea pozitivă când e vorba de modurile sistematice și de a studia care sunt „faptele”, de a determina care este „realitatea”. Nu trebuie uitat însă că logica abordării științifice cere ca, atunci când în cercetarea normativă discutăm despre valori, norme, standarde de comportament, reguli, legi, instituții și sisteme de ordine socială, să avem moduri similare de a aborda metodic această sarcină esențială. Analiza normativă se referă la această abordare metodică a sferei valorice și la instrumentele sale conceptuale, teoretice și intelectuale.

Analiza normativă este o realitate și o necesitate ale oricărei societăți civilizate. Este o modalitate sistematică și rațională de autoexaminare a premiselor și concluziilor normative, pe baza cărora se iau deciziile publice și private. Analiza normativă este un demers absolut esențial si inevitabil, nu un spațiu al speculației. Ordinea socială, regimurile de organizare umană sunt constructe în care valorile, normele, regulile, legislația, instituțiile și constituțiile – toate fenomene de natură normativă – sunt fundamentale. Știința pozitivă este insuficientă pentru crearea și guvernarea ordinii sociale. Aplicarea concluziilor științei pozitive și a tehnologiei în practică cer în mod automat – fie că suntem conștienți sau nu – analiza normativă și decizie normativă. Simbioza dintre pozitiv și normativ ca mod de abordare științifică este, așadar, o a doua dimensiune în cadrul misiunii Centrului, în continuarea portofoliului legat de focalizarea pe problemele fundamentale de analiză normativă.

Centrul își propune să răspundă acestor realități și provocări. El reunește într-o manieră interdisciplinară specialiști și practicanți ai diferitelor discipline sau profesii în care analiza normativă este centrală. În contextul Universității București și al comunității intelectuale românești, Centrul vine în completarea contribuției academice din sfera științelor pozitive. El converge, completează și echilibrează în acest fel contribuția Universității București si a mediului intelectual și profesional românesc la producția de cunoaștere teoretică, fundamentală și aplicată și la educația, dezbaterea și competența publică în acest sens.

 

Despre dreptul natural

Manifestarea plurală a mai multor orientări intelectuale este nu doar o condiție esențială a unui spațiu cultural liber, ci și o necesitate pentru sănătatea spiritului cetății. Din păcate, în România există un singur mod „profesionist” de a privi fenomenul juridic, al statului de drept, al legislației și al practicii judecătorești – cel pozitivist, caracterizat prin două teze fundamentale: „legea este completă și autosuficientă” și „legea este lege”. Or, dificultățile pe care le întâmpină realizarea statului de drept de la noi, confuziile și radicalismul dezbaterilor în materie, se pot explica și prin faptul că perspectiva pozitivistă domină categoric toate punctele de vedere. Abordarea fenomenului normativ și, mai larg, a fenomenului politico-juridic și din alte perspective, de pildă din cea a dreptului natural, ar contribui substanțial la ieșirea din multe impasuri în care ne găsim și la ușurarea adoptării unor soluții viabile. În acest sens, Centrul consideră că efortul principal pentru deschiderea minților juriștilor noștri spre puncte de vedere iusnaturaliste trebuie concentrat în facultățile de drept, în lucrul cu studenții, dar și în programele de pregătire profesională continuă organizate pentru diversele profesii juridice.

Preocuparea pentru studiul aspectelor de drept natural (ius naturale) este o veche îndeletnicire a juriștilor, filosofilor şi altor gânditori în domeniu, dar, în același timp, şi o continuă nouă provocare. Într-adevăr, ideea dreptului natural a suscitat interesul mediilor juridice, precum şi a altor domenii conexe de-a lungul timpului în raport cu interpretarea legii naturale, comune, continuu aplicabile și universal valabile. Unul dintre elementele în jurul căruia a gravitat interesul în cercetarea aspectelor de drept natural este reprezentat de acea aură de drept imuabil pe care dreptul natural o inspiră de fiecare dată când sunt aduse în discuție valorile sale. Aceste valori fundamentale reprezintă, în consecință, piatra de temelie a domeniului în discuție, prin calitatea lor de a rămâne neschimbate în timp și spațiu. În același timp, de mare importanță pentru perspectiva noastră este studiul legăturii dintre natură (physis) și natura umană (humanitas), precum și a modului în care legile lumii fizice se leagă de legile societății, inclusiv de drept. Din această perspectivă, studiul dreptului natural oferă o inestimabilă experiență umană, ce deschide persoana spre înțelegerea complexității problematicii sistemelor normative. Tocmai pentru a putea vorbi cât mai cuprinzător despre întreaga experiență umană a dreptului, Centrul consideră că plasarea dreptului în permanent dialog cu filosofia, cu teologia, cu toate științele socio-umane este esențială.

De-a lungul timpului societățile au experimentat dese schimbări, în multe rânduri dramatice, în sensul reașezării sistemelor socio-politice, reconsiderării anumitor valori sociale prin transformări importante ale culturii juridice şi a încercării introducerii unor noi curente de gândire din perspectiva sistemului legal/normativ, însă timpul a demonstrat de fiecare dată că acestea s-au reîntors la valorile primordiale, consfințite de legea naturală, rațională în cele din urmă. În acest sens, studiile în domeniu confirmă faptul că respectul pentru normele de cooperare socială au caracter natural şi avantajele pe care acest comportament le oferă sunt mult mai importante decât efectele unor abordări antisociale sau în contradicție cu aceste norme.

Specificitățile valorilor de tip „ius naturale” se regăsesc în mod echitabil/egal în sfera dreptului natural și de asemenea în cea a dreptului pozitiv, întrucât valorile legii naturale au folosit de-a lungul timpului drept sursă de inspirație în edificarea unor concepte ale dreptului pozitiv.

Studiul dreptului natural a captat și concentrează și în prezent atenția unor centre universitare de prestigiu la nivel mondial. O rapidă trecere în revistă a programelor de cercetare și a cursurilor care se dezvoltă în mari universități din Statele Unite, Spania, Italia, Franța, Australia sau din continentul sud-american arată că perspectiva iusnaturalistă este departe de a fi considerată desuetă. Dimpotrivă, este o perspectivă rodnică, ce furnizează concepte și soluții practice pentru sistemele politico-juridice contemporane. În acest sens, au loc dezbateri la nivel internațional pe teme specifice acestui domeniu, iar numărul de lucrări de cercetare din această zonă este într-o continuă creștere. Astăzi, chestiunile specifice din domenii precum dreptul drepturilor fundamentale ale omului, dreptul constituțional ori dreptul internațional public nu pot fi nici măcar înțelese cu adevărat fără abordarea lor din perspectiva dreptului natural. La fel, această perspectivă întregește util analizele specifice tuturor marilor ramuri/instituții de „drept public (publicum ius)” și „drept privat (privatum ius)”, privite, desigur, în sens epistemologic, iar nu ontologic. Doctrinele ce tratează domeniul şi cercetarea dreptului natural au evoluat treptat, trecând prin variate faze ale dezvoltării sale şi ajungând în prezent să experimentăm perioada așa-numitului „New Natural Law”. Caracterul tot mai sofisticat al acțiunii statului și a actorilor non-guvernamentali în realitatea normativă a unei societăți europene la început de secol XXI, globalizarea și „de-statualizarea” dreptului și a jurisdicțiilor, dezordinea iremediabilă a izvoarelor (surselor) normative (naționale, internaționale, transnaționale, supranaționale; scrise și nescrise; de hard law și soft law etc.) impun, credem noi, și o abordare iusnaturalistă, „metapozitivistă”.

Necesitatea studiului dreptului natural (ius naturale), pe de-o parte, și a drepturilor naturale (iura naturalia), pe de altă parte, precum și al reflecției/transpunerii lor în dreptul pozitiv (ius positivum), fie în domeniile legislației naționale și internaționale, fie în vasta sferă a drepturilor subiective și a altor prerogative juridice individuale (libertăți, puteri, privilegii), este stimulată de preocuparea continuă a lumii științifice de a înțelege și a implementa valoarea aplicată a domeniul dreptului natural la schimbările majore din legislația internațională, abordarea complexă a fenomenelor juridice și sociale și în final asupra fenomenelor socio-politice și economice contemporane. În același timp, o importanță aparte o reprezintă studiul şi evoluția dreptului, ca fenomen care se transformă în tandem cu societatea prezentă ce este într-o continuă și foarte dinamică mișcare, mai ales prin mecanismele tehnologiei inovative care pătrund din zona pur tehnică spre domenii diferite, precum științele sociale. Cercetarea valorilor fundamentale, pe de-o parte, precum şi studiul transformărilor de ultimă oră ale domeniului juridic pe de altă parte, reprezintă din perspectiva păstrării şi cultivării caracteristicilor dreptului natural o provocare intelectuală aparte, care va suscita deosebit interes în viitorul apropiat. Nu în ultimul rând, înțelegerea conceptului de drept natural poate oferi o nouă perspectivă analizei normative. Aceasta trebuie să pornească de la nevoile societății pentru a defini soluțiile normative, iar nu de la dreptul pozitiv pentru a oferi interpretări.

Precizăm că, în accepțiunea Centrului, „dreptul natural” desemnează și vizează, mai degrabă, o tradiție intelectuală de convergență a unor idei de drept, filosofie, politologie, economie, sociologie si de istorie. Într-un anumit sens, această tradiție preexista specializării disciplinare ce ia forme academice instituționalizate in secolul al XIX-lea prin departamente, discipline etc. „Dreptul natural” este matca originară, din care încep să se desprindă disciplinele formale de azi. Așa că, într-un anumit sens, reîntoarcerea la dreptul natural este o modalitate de reîntoarcere la interdisciplinaritate și transdisciplinaritate, și, prin urmare, la o anumită tradiție a deschiderii gânditorilor și specialiștilor dedicați unui domeniu spre confrații lor dedicați domeniilor învecinate.

Toate aceste abordări (drept, filosofie, politologie, economie, sociologie, istorie) sunt unite în tradiția dreptului natural prin unghiul de abordare normativ. Preocuparea legată de norme (nu numai ca simple comenzi sau porunci juridice, ci mai ales ca modele de conduită, nu numai ca reguli legale ci, mai ales, ca reguli juste), de corespondența lor cu valorile sociale și, mai ales, de forța și de logica lor prescriptivă (sau modelatoare) rămâne fundamentală. Analiza normelor, a forței lor moral-constrângătoare, a legitimității morale și legale a acestei forțe, precum și cercetarea impactului acestora asupra raporturilor juridice, inclusiv asupra prerogativelor juridice individuale (libertăți, drepturi subiective, puteri, privilegii etc.), constituie una dintre temele foarte importante ce trebuie asumate în demersul iusnaturalist.

 

Imagine antet: Compass Study; Sursa: Wikimedia Commons