Aceasta este o carte fundamentală de filosofia dreptului. Ea are la bază cursul ținut de autor la Sorbona, începând cu anul universitar 1961-1962, vreme de cinci ani, până în anul 1954-1965. Autorul prezintă dintr-o perspectivă strict cronologică mutațiile care au avut loc în gândirea umană din Antichitate până în epoca modernă și care au modelat gândirea juridică până la Hobbes. În prefața cărții sale, Michel Villey însuși scrie: „Ceea ce am încercat, împreună cu studenții noștri, a fost să restituim dimensiunea filosofică a studiilor noastre, care, în Franța, lipsește. Sub regimul istoriei pozitiviste, aflată încă la loc de cinste printre noi, istoria dreptului își trăiește viața complet separat de filosofie. Împotriva istoriei pozitiviste, timpul a redescoperit dependența congenitală a științelor juridice, în raport cu ontologiile și reprezentările lumii imaginate de filosofi. Diferitele lucrări de drept au fost confruntate cu filosofia lui Aristotel, cu cea a Părinților Bisericii creștine, cu nominalismul lui William din Ockham, cu neostoicismul creștin, de care a fost impregnată jurisprudența umanistă, la începuturile timpurilor moderne”.
Chiar dacă unele idei ale profesorului Michel Villey par îmbătrânite astăzi, în plină epocă a postmodernismului, temeinicia cercetării sale îi oferă cititorului o adevărată bucurie a cunoașterii și îl umple de admirație în fața acestei demonstrații de erudiție, care includea inclusiv cunoașterea perfectă a limbii latine.
