Cum poate fi definită creația? Este posibil ca teologia creației să integreze perspectiva evoluției biologice? Cum ar trebui interpretată narațiunea creației din Cartea Genezei, în special descrierea apariției ființelor vii, în lumina descoperirilor științei moderne? Este teologic justificabil să afirmăm că Dumnezeu creează prin intermediul procesului evolutiv? Acestea sunt câteva dintre cele mai presante întrebări aflate la intersecția dintre știință și teologia creației. Aceste probleme vor fi abordate din perspectiva tradiției filosofice și teologice aristotelico-tomiste, demonstrând că principiile sale fundamentale continuă să ofere un cadru relevant și fecund pentru dialogul cu știința contemporană.
Suntem onorați să vă invităm la cel de-al treilea eveniment din seria de conferințe organizate în parteneriat de către Institutul Tomist Angelicum din Roma, Cercul de Studii Tomiste al Universității din București și Centrul pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă, care va avea loc pe data de 26 mai 2025, orele 19.00, în Sala „Constantin Stoicescu” a Facultății de Drept.
Conferința „Creație și evoluție: o perspectivă aristotelico-tomistă” („Creation and Evolution: An Aristotelian-Thomistic Perspective”) va fi susținută de Părintele Mariusz Tabaczek.
Mariusz Tabaczek este un preot și călugăr dominican. Acesta deține titlul de doctor în teologie filosofică, obținut la Graduate Theological Union din Berkeley, California (SUA), licența în teologie acordată de Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań, Polonia, precum și titlul de doctor habilitat în filosofie de la Universitatea Cardinal Stefan Wyszyński din Varșovia, Polonia.
În prezent, este profesor și prodecan al Facultății de Teologie și cercetător în cadrul Institutului Tomist, ambele aparținând Universității Pontificale „Sfântul Toma de Aquino” din Roma (Angelicum). De asemenea, este lector la Școala Dominicană de Filosofie și Teologie din Cracovia, Polonia.
Este specializat în dialogul dintre știință și teologie, cu un accent deosebit pe problematica acțiunii divine și a științelor naturii. Domeniile sale de interes includ teologia sistematică, fundamentală și naturală, filosofia naturii, filosofia științei (în special filosofia biologiei), filosofia cauzalității și metafizica.
A publicat numeroase articole despre metafizică și despre relația dintre teologie și știință în reviste de prestigiu precum Zygon, Theology and Science, American Catholic Philosophical Quarterly, Nova et Vetera, Forum Philosophicum și Scientia et Fides. Este autorul a trei volume: „Emergence. Towards A New Metaphysics and Philosophy of Science” (University of Notre Dame Press, 2019), „Divine Action and Emergence. An Alternative to Panentheism (University of Notre Dame Press, 2021) și Theistic Evolution. A Contemporary Aristotelian-Thomistic Perspective” (Cambridge University Press, 2024). De asemenea, a contribuit la lucrările colective „Science and Religion: A Historical Introduction” (ediția a doua, 2017),” The Palgrave Encyclopedia of the Possible” (2023) și „T&T Clark Handbook of the Doctrine of Creation” (2024).
Pentru a citi articolele invitatului nostru, vă invităm să accesați pagina: https://pust.academia.edu/MariuszTabaczek.
Le suntem recunoscători partenerilor noștri, Facultatea de Drept a Universității din București, Societatea civilă de avocați STOICA & ASOCIAȚII și redacției Syntopic pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment.
Prezentarea va fi urmată de o discuție cu invitatul și se va desfășura în limba engleză.
Vă așteptăm alături de noi!
