Meditațiile profesorului și filosofului francez Yves R. Simon au ca punct central tradiția dreptului natural, fundamentul civilizației occidentale. Aceste reflecții redate cu prilejul cursurilor de la Universitatea din Chicago și transpuse apoi în formă scrisă se grefează pe convingerea că există o justiție obiectivă și universală care transcede expresiile particulare ale umanității cu privire la justiție. Se afirmă că există anumite moduri de comportament care sunt proprii umanității prin simplul fapt că suntem cu toții ființe umane, iar dezbaterile politice recente denotă tocmai faptul că această tradiție nu este necombătută, ci opoziția este veche precum însăși tradiția în sine.
Autorul clarifică mult din confuzia din jurul acestei dezbateri perene, prin distincțiile dintre filosofie și ideologie, prin parcursul istoric al dreptului natural și prin sintetizarea problemelor teoretice din doctrină. Se arată că studiul dreptului natural începe cu analiza dreptului pământului (lex terrae) și sunt explorate și perspectivele de cercetare în materia dreptului natural.