Departe de a fi un fenomen unitar, democrația, în accepțiunea ei generală curentă, nu este decât o fațetă a sistemului politic ce emerge ca urmare a evenimentelor secolului al XVIII-lea. Odată cu apariția acestei specii de democrație, democrația liberală, emerge, în același timp și din aceleași premise, și democrația totalitară. În teorie, ambele sisteme funcționează pe baza recunoașterii valorii libertății. Totuși, față de flexibilitatea organică a democrației (liberale), specia totalitară se construiește rigid: libertatea are valoare doar prin și în atingerea unui scop predefinit, precis articulat, care poate fi adesea caracterizat fără exagereare ca idealul „binelui comun”. Realul și complexitatea umană devin astfel subsumate condiționalului-optativ politic.
Talmon explorează originile istorice și filozofice ale unui soi de democrație ce se face tot mai vizibilă în ciocnirile socio-culturale din prezent. În urmă cu 70 de ani, el afirma profetic: criza de astăzi constă în „ciocnirea impetuoasă dintre democrația empirică și liberală, pe de o parte, și democrația totalitară și mesianică, pe de cealaltă”.
