Cristian Paziuc este lector universitar în cadrul Facultății de Drept a Universității din București, Departamentul de drept privat. Din 2017 a înființat și este avocat asociat în cadrul firmei de avocatură Paziuc & Jida SCP. Are un doctorat despre răspunderea contractuală, distins cu calificativul excelent la Facultatea de Drept, Universitatea din București, un master în Drept privat la Facultatea de Drept, Universitatea din București și un master în Law and Economics la University College London. A consiliat, reprezentat și asistat clienți importanți din numeroase industrii din România, Regatul Unit, Austria, Germania, Franța.

Analiza economică a dreptului

Drept contractual comparat

Răspundere contractuală

Cărți

Răspunderea contractuală. O analiză juridică și economică, Editura Universul Juridic, București, 2019.


Articole

„Probleme teoretice și practice privind conversiunea actului juridic civil”, în Revista română de drept privat, Nr. 4, 2011.

„Răspunderea contractuală și sistemul remediilor pentru neexecutarea obligațiilor contractuale”, în Revista română de drept privat, Nr. 1, 2015.

„Prejudiciul previzibil în materie contractuală: o analiză economică, comparată și de drept pozitiv român”, în Revista română de drept privat, Nr. 6, 2015.

„Remoteness of Damage in Contract and Its Functional Equivalents: A Critical Economic Approach”, UCL Journal of Law and Jurisprudence, Vol. 5, Nr. 1, 2016.

„Dreptul la acțiune și răspunderea contractuală”, în Revista română de drept privat, Nr. 4, 2018.

„Considérations sur le préjudice dans le nouveau Code civil roumain”, în P. Jourdain, M. Bacache (coord.), Comparaison de la réforme du droit français de la responsabilité civile avec le nouveau Code civil roumain, Vol. 1, Institut de Recherche Juridique de la Sorbonne, IRJS Éditions, Paris, 2018.

„Secțiunile privind viciile de consimțământ, publicitatea drepturilor, a actelor și a faptelor juridice și termenele de prescripție extinctivă”, în S. Cercel, C. Munteanu (coord.), Fișe de drept civil. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2018.

„Tăcerea este de aur? Despre îndatorirea de informare ca premisă a dolului prin reticență”, Revista română de drept privat, Nr. 1, 2019.