Every second slips through the grasp of reality[1]. Contractul prin crăpăturile legii
World’s full of silver spoon icons
Super goals of future wasn’t meant for me
You’re pretty tied up with the dream of revolution
I guess you’ll never learn
I’m pretty tired of your institution
Liberation from the way of the world
Private Line, Crack in Reality, „1-2-3-4 Go!” (2004)
Trăim într-o lume a libertății. A libertății de a ne obliga. Putem face orice cât timp găsim pe cineva care să fie de acord cu noi. Ni se pare că trăim o utopie a îndrituirii când de fapt suntem înlănțuiți cu lanțurile de aur ale cuvântului dat (sau mai degrabă acceptat printr-un click dat pe „termeni și condiții”). În realitatea virtuală post-modernă, întrezărim realitatea „adevărată” doar atunci când apar mici crăpături în sistem. De la Dark City (1998) la mult mai celebrul Matrix (1999), „eroarea din matrice” este cea care ne demonstrează că suntem vii. Dar „crăpăturile din realitate” pot fi periculoase pentru luarea deciziilor. Astfel, creierul uman a învățat să completeze spațiile libere lăsate de imperfecțiunea organelor de simț cu informații „de păstrare a continuității” care sunt „fabricate”. Dacă ne bazăm deciziile pe asemenea informații (cu privire la care avem impresia că sunt rezultatul observației directe), este posibil să luăm decizia greșită. Contemporanii mei probabil își amintesc scena din Drum bun, Cireșari! (ultimul volum al seriei Cireșarilor) în care lui Ionel i se pare că vede coloane albe de marmură ieșind din mare și de acolo pornește o expediție de căutare a unui templu pierdut. Sau, în termenii lui Žižek, subiectul se află în afara realității, pe care și-o construiește în jurul său[2] și pe care o deformează prin simpla sa naștere[3].
În această lume, contractul nu este deloc mort[4], ci trăiește bine mersi. El se inserează în crăpăturile din sistemul de reguli etatice. Precum apa din carosabil, acum la venirea iernii, își face loc cu forța variațiilor de temperatură și volum. Sir Henry Maine[5] pretindea că evoluția societății umane denotă un continuu proces de trecere dinspre statut spre contract. Așadar, aceste interstiții contractuale amintesc de tehnica japoneză a kintsugi, în care un vas de porțelan spart este reparat cu vine de aur curat, „lipiturile” fiind mult mai valoroase decât vaza originală. Zona contractuală (cu normele ei private) se dovedește astăzi mult mai spectaculoasă decât constrângerile normelor etatice printre care se extinde.
Chiar înainte ca libertatea contractuală să fie recunoscută ca un principiu director de noile codificări iluministe, au existat limite pentru forța obligatorie a contractului. În mod tradițional, ele sunt exprimate prin expresiile „ordinea publică” și „bunele moravuri”. Acești gardieni ai libertății adevărate au blocat înțelegerile din domenii cu privire la care judecata individuală poate fi irațională. Observăm cum în ultima vreme aceste bariere sunt permeabilizate sau chiar distruse. Majoritatea codificărilor moderne au expulzat bunele moravuri din textul legii. Este exemplul Quebec-ului (în 1994) și al Franței (în 2016). Codul civil olandez (din 1992) a păstrat însă tradiția germană a menținerii acestei limite. Chiar și în Quebec se discută dacă nu cumva bunele moravuri rămân o limită, ca o componentă a ordinii publice[6]. Codul civil român le-a păstrat, dar încă își caută direcția în ceea ce privește conținutul noțiunii.
Dreptul obiectiv alcătuiește un sistem. Chiar dacă el nu poate fi complet (ca orice sistem normativ[7]), el conține mijloacele interne de completare a golurilor de reglementare – principiile dreptului. Dreptul civil poate fi tocmai liantul cu care să fie remediate crăpăturile sistemului. Dar înainte să aplici dreptul civil ca drept comun trebuie să dai dovadă de bun simț (comun)[8]. Or, astăzi observăm o patologie a pozitivismului juridic, pe care nu o putem desemna decât ca „legalism”. Oamenii cred că orice aspect al vieții individului[9] (și al colectivităților) trebuie reglementat prin texte de lege. Iar acolo unde nu există asemenea texte, avem un vid normativ ce nu poate fi surmontat. Nimic mai fals[10]. Acolo unde legea tace, oamenii își fac propria lor lege (privată) – contractul. Observăm astfel cum domenii în care legiuitorul a ezitat să intervină (precum FIV) sunt dezvoltate pe cale contractuală. Dispariția constrângerilor exterioare lasă cale liberă unui contractualism de conjunctură.
Așa cum remarca Papa Leon despre eutanasie în recentul discurs de la Lourdes[11], acolo unde legea permite nu este întotdeauna bine să convenim ce ne taie capul. Limitele morale trebuie să continue să ne ghideze acțiunile drepte, chiar dacă dreptul s-a retras din acele domenii. Altfel riscăm o „cădere”[12] epică. Poate că drepturile omului pot avea un rol în această (auto)limitare. Așa cum Curtea de la Strasbourg a afirmat odată, existența dreptului la viață nu garantează și un drept la moarte[13].
Recent, instanțele române au soluționat o cauză de FIV post mortem apelând la dreptul fundamental de a dispune de propria persoană, în ciuda limitărilor contractuale[14]. La celălalt capăt al Continentului, o decizie a Curții supreme de la Madrid (justificată tot prin aplicarea drepturilor omului) a generat un exod în masă la Ceuta (care a determinat mai multe pierderi de vieți omenești)[15]. Vedem astfel cum drepturile omului tind să ia locul moralei în raționamentul juridic[16]. De aceea este cu atât mai stringent să vedem cum trebuie citite aceste drepturi. Pentru că dacă ele sunt citite într-o cheie greșită, creează mai mult haos…
Every second slips through the grasp of reality[17]. The contract through the cracks in the law
World’s full of silver spoon icons
Super goals of future wasn’t meant for me
You’re pretty tied up with the dream of revolution
I guess you’ll never learn
I’m pretty tired of your institution
Liberation from the way of the world
Private Line, Crack in Reality, „1-2-3-4 Go!” (2004)
We live in a world of freedom – the freedom to commit ourselves based on our free will. We can do anything as long as we find someone who agrees with us. It seems to us that we are living in a utopia of empowerment when, in fact, we are bound by the golden chains of the word given (or rather, accepted with a click on “terms and conditions”). In postmodern virtual reality, we catch a glimpse of “true” reality only when small cracks appear in the system. From Dark City (1998) to the much more famous Matrix (1999), it is the „error in the matrix” that proves to us that we are alive. But „cracks in reality” can be dangerous for decision-making. Thus, the human brain has learned to fill in the free spaces left by the imperfection of their sense organs with „continuity-preserving” information that is „fabricated”. If we base our decisions on such information (which we have the impression is the result of direct observation), we may be making the wrong decision. Or, in Žižek’s terms, the subject is outside reality, which he builds around himself[18] and deforms by his mere birth[19].
In this world, the contract is by no means dead[20]; rather, it is alive and well. It seeps into the cracks in the system of state regulations. Like water on the road, now that winter is coming, it forces its way in through variations in temperature and volume. Sir Henry Maine[21] claimed that the evolution of human society indicates a continuous process of transition from statute to contract. Thus, these contractual interstices are reminiscent of the Japanese art of kintsugi, in which a broken porcelain vase is repaired with threads of pure gold, the “repairs” being far more valuable than the original vase. The contractual area (with its private norms) is proving to be much more spectacular today than the constraints of the state norms among which it extends.
Even before contractual freedom was recognized as a guiding principle by the new codifications produced by the Enlightenment, there were limits to the binding force of contracts. Traditionally, these are expressed through the terms “public policy” and “good morals.” These guardians of true freedom have blocked agreements in areas where individual judgment may be irrational. We observe how, in recent times, these barriers have been eroded or even destroyed. Most modern codes have removed good morals from the text of the law. Examples include Quebec (in 1994) and France (in 2016). The Dutch Civil Code (of 1992), however, has preserved the German tradition of maintaining this limit. Even in Quebec, there is debate over whether good morals remain such a limit as a component of public policy[22]. The Romanian Civil Code (of 2011) has retained them, but is still seeking clarity regarding the content of the concept.
Objective law constitutes a system. Even if it cannot be complete (like any normative system[23]), it contains the internal means to fill regulatory gaps – the principles of law. Civil law can serve precisely as the binding agent to repair the cracks in the system. But before applying civil law as common law, one must exercise common sense[24]. Yet today we observe the pathology of legal positivism, which we can only describe as “legalism.” People believe that every aspect of an individual’s life[25] (and that of communities) must be regulated by statutory provisions. And where no such texts exist, we face a regulatory vacuum that cannot be overcome. Nothing could be further from the truth[26]. Where the law is silent, people make their own (private) law—the contract. We thus observe how areas in which the legislature has hesitated to intervene (such as IVF) are developed through contracts. The disappearance of external constraints leaves the way open for opportunistic contractualism.
As Pope Leo remarked about euthanasia in his recent speech at Lourdes[27], even where the law permits it, it is not always right to do whatever comes to mind. Moral limits must continue to guide our righteous actions, even if the law has withdrawn from those areas. Otherwise, we risk an epic “fall”[28]. Perhaps human rights can play a role in this (self-)restraint. As the Strasbourg Court once stated, the existence of the right to life does not guarantee a right to death[29].
Recently, Romanian courts ruled on a case involving postmortem IVF by invoking the fundamental right to self-determination, despite contractual limitations[30]. On the other side of the Continent, a decision by the Supreme Court in Madrid (also justified on the grounds of human rights) triggered a mass exodus to Ceuta (which resulted in several loss of life)[31]. We thus see how human rights tend to take the place of morality in legal reasoning[32]. That is why it is all the more urgent to understand how these rights should be interpreted. Because if they are interpreted incorrectly, they create even more chaos…
NOTE
[1] inf3ris, Cracks of Reality (2025)
[2] R. Sbriglia, S. Žižek, Subject Matters, în R. Sbriglia, S. Žižek (eds.), Subject Lessons. Hegel, Lacan, and the Future of Materialism, Northwestern University Press, Evanston, 2020, p. 13: „the true way to be a consequent materialist is not to directly include the subject into reality as merely one object among others, but to bring out the Real of the subject, the way the emergence of subjectivity functions as a cut in and of the Real”. Așa cum explica un comentator, „Žižek maintains that reality is ontologically incomplete. He proposes that there is a virtuality in matter. (…) he says that matter is incomplete and inconsistent and that it contains the potentials for the genesis of the subject. The inconsistency and incompleteness of matter is correlative to subjectivity. His claim is that the subject of the unconscious – more particularly the drive (the Real) – is what makes reality, the in-itself, incomplete.” (R. Winkler, Žižek’s ‘The Sublime Object of Ideology’. A Reader’s Guide, Bloomsbury Academic, Londra, 2024, p. 157-158).
[3] R. Sbriglia, S. Žižek, loc. cit.: „To thus return once more to the relationship between subject and substance, the subject is not a substance that withdraws/appears; rather, the subject is appearance (appearing-to-itself) which autonomizes itself and becomes an agent against its own substantiality. “Subjectivation,” the formation of the subjective space of meaning, is effectively grounded in a closure of the circle of self-recognition—that is, an imaginary obfuscation of a traumatic Real, of the “wound” of antagonism. This wound, however, this trauma, this cut in and of the Real, is the subject itself at its zero-level, so that, (…) the subject is itself the wound it tries to heal”.
[4] G. Gilmore, The Death of Contract, Ohio State University Press, 1974
[5] H.S. Maine, Ancient Law, Its Connection with the Early History of Society and Its Relation to Modern Ideas, Beacon Press, Boston, 1963, p. 165
[6] V. Karim, Les obligations, vol. 1, 6e éd., Wilson & Lafleur, Montréal, 2024, p. 716-718; Fr. Levesque, Précis de droit québécois des obligations. Contrat. Responsabilité. Exécution et extinction, Yvon Blais, Cowansville, 2014, p. 89-98
[7] R. Rizoiu, M. Dumitru, Diamantul de pe inel: Despre incompletitudinea Dreptului (obiectiv) și nevoia de drepturi (subiective), în „Revista română de drept privat” nr. 1/2021, p. 673-703
[8] R. Rizoiu, Între credință și încredere: Despre standarde de bună-credință în materie de garanții, în „Revista română de drept privat” nr. 4/2020, p. 111-183
[9] R. Rizoiu, Eu am de cosât d-aci pân-aci, nici mai mult, nici mai puțân. Despre domeniul regulii (juridice), disponibil la adresa https://www.juridice.ro/essentials/3943/eu-am-de-cosat-d-aci-pan-aci-nici-mai-mult-nici-mai-putan-despre-domeniul-regulii-juridice
[10] V. Stoica, Tot ce nu este interzis este permis sau tot ce nu este permis este interzis? (Jocul permisiunilor, al comenzilor și al interdicțiilor în dreptul privat și în dreptul public), în „Revista română de drept privat” nr. 2/2020, p. 373-401
[11] Address of Pope Leo XIV, Sanctuary of Our Lady of Lourdes, 27 September 2026, disponibil la adresa http://www.vatican.va/content/leo-xiv/en/speeches/2026/september/documents/20260927-francia-accueil-notredame.html
[12] Continuarea versului din titlu este „Falling down”…
[13] Pretty v. the United Kingdom, 29 April 2002
[14] R. Rizoiu, Birocrația tainei zămislirii. Despre concepțiunea in vitro, în „Analele Universității din București. Seria Drept”, 2025, p. 102-128
[15] https://edition.cnn.com/2026/08/01/europe/spain-morocco-migrants-intl
[16] Amintim aici titlul unei cărți care a trecut oarecum neobservată în epocă – A. Năstase, Drepturile omului – religie a sfârșitului de secol, IRDO, București, 1992
NOTES
[17] inf3ris, Cracks of Reality (2025)
[18] R. Sbriglia, S. Žižek, Subject Matters, in R. Sbriglia, S. Žižek (eds.), Subject Lessons. Hegel, Lacan, and the Future of Materialism, Northwestern University Press, Evanston, 2020, p. 13: „the true way to be a consequent materialist is not to directly include the subject into reality as merely one object among others, but to bring out the Real of the subject, the way the emergence of subjectivity functions as a cut in and of the Real”. As one commentator put it, „Žižek maintains that reality is ontologically incomplete. He proposes that there is a virtuality in matter. (…) he says that matter is incomplete and inconsistent and that it contains the potentials for the genesis of the subject. The inconsistency and incompleteness of matter is correlative to subjectivity. His claim is that the subject of the unconscious – more particularly the drive (the Real) – is what makes reality, the in-itself, incomplete.” (R. Winkler, Žižek’s ‘The Sublime Object of Ideology’. A Reader’s Guide, Bloomsbury Academic, London, 2024, p. 157-158).
[19] R. Sbriglia, S. Žižek, loc. cit.: „To thus return once more to the relationship between subject and substance, the subject is not a substance that withdraws/appears; rather, the subject is appearance (appearing-to-itself) which autonomizes itself and becomes an agent against its own substantiality. “Subjectivation,” the formation of the subjective space of meaning, is effectively grounded in a closure of the circle of self-recognition—that is, an imaginary obfuscation of a traumatic Real, of the “wound” of antagonism. This wound, however, this trauma, this cut in and of the Real, is the subject itself at its zero-level, so that, (…) the subject is itself the wound it tries to heal”.
[20] G. Gilmore, The Death of Contract, Ohio State University Press, 1974
[21] H.S. Maine, Ancient Law, Its Connection with the Early History of Society and Its Relation to Modern Ideas, Beacon Press, Boston, 1963, p. 165
[22] V. Karim, Les obligations, vol. 1, 6e éd., Wilson & Lafleur, Montréal, 2024, p. 716-718; Fr. Levesque, Précis de droit québécois des obligations. Contrat. Responsabilité. Exécution et extinction, Yvon Blais, Cowansville, 2014, p. 89-98
[23] R. Rizoiu, M. Dumitru, Diamantul de pe inel: Despre incompletitudinea Dreptului (obiectiv) și nevoia de drepturi (subiective), in „Revista română de drept privat” nr. 1/2021, p. 673-703
[24] R. Rizoiu, Între credință și încredere: Despre standarde de bună-credință în materie de garanții, in „Revista română de drept privat” nr. 4/2020, p. 111-183
[25] R. Rizoiu, Eu am de cosât d-aci pân-aci, nici mai mult, nici mai puțân. Despre domeniul regulii (juridice), available at https://www.juridice.ro/essentials/3943/eu-am-de-cosat-d-aci-pan-aci-nici-mai-mult-nici-mai-putan-despre-domeniul-regulii-juridice
[26] V. Stoica, Tot ce nu este interzis este permis sau tot ce nu este permis este interzis? (Jocul permisiunilor, al comenzilor și al interdicțiilor în dreptul privat și în dreptul public), in „Revista română de drept privat” nr. 2/2020, p. 373-401
[27] Address of Pope Leo XIV, Sanctuary of Our Lady of Lourdes, 27 September 2026, disponibil la adresa http://www.vatican.va/content/leo-xiv/en/speeches/2026/september/documents/20260927-francia-accueil-notredame.html
[28] The continuation of the verse in the title is “Falling down”…
[29] Pretty v. the United Kingdom, April 29, 2002
[30] R. Rizoiu, Birocrația tainei zămislirii. Despre concepțiunea in vitro, in „Analele Universității din București. Seria Drept”, 2025, p. 102-128
[31] https://edition.cnn.com/2026/08/01/europe/spain-morocco-migrants-intl
[32] We mention here the title of a book that went somewhat unnoticed at the time – A. Năstase, Drepturile omului – religie a sfârșitului de secol, IRDO, Bucharest, 1992
Imagine/Image: Pixabay
