Proiectul cărții lui Hittinger este cel puțin controversat, ceea ce îi argumentează nu doar necesitatea, cât mai ales explică dificultatea și pericolele inerente. Hittinger pune în polemică noua teorie a dreptului natural în versiunea fundamentată creștin de autori precum Grisez și Finnis cu propria viziune despre chestiune, viziune pe care o declară ameliorantă, și, la limită, salvatoare. În polarizarea intrinsecă unei astfel de situări, Hittinger răspunde tomistic unor argumente de natură kantiană și rezolvă scolastic probleme inductive (bunăoară cu privire la avort sau eutanasiere), nu fără a crea simultan dificultăți și probleme „de rezolvat”. Miza argumentului e tripartită: metafizică (fiindcă vizează fundamentarea transcendentală a formelor voliției), etică (fiindcă face deducții programatice din fundamentarea transcendentală) și epistemologică (fiindcă verifică validitatea deducțiilor efectuate).